sâmbătă, 9 noiembrie 2013

într-o lume inversă


îmi ascult respirațiile ca și cum nu ar fi ale mele
lumina cade în fâșii subțiri prin perdelele lungi
praful se filtrează încet plutește spre podea praful
se desprinde din tavan atâta liniște

 încât putem auzi cum pășesc oamenii pe stradă dar
nu pășește nimeni. ceaiul se răcește în bolurile subțiri
cu timpul ceaiul se umple de spori verzui
lumina se împuținează lumina crește
ca un copil în pântecul mamei sale

praful cade chiar și atunci când nu îl putem vedea noi
facem dragoste ca melcii ani  întregi lipiți unul de altul
vedem cum  marte se rotește în jurul axei sale iar și iar
ca un iepure de martie care și-a pierdut mănușile


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu