Să recapitulăm:
deci suntem în luna a unșpea
am văzut sexul tău desenat pe
pereții latrinelor publice
supradimensionat
pe paginile manualelor școlare
în mâinile mele
eu te aștept ca Frida Kahlo
cu sprâncenele împreunate
și flori în păr
aceasta sunt eu
înghițind alcoolul ca un barbar
nu pot să vă spun nicio poveste,
nici măcar una.
Lolita, Alice în Țara Minunilor, Stavroghin, Margarita, Azazello, Van, Gore Pirgu, Katiușa Maslova, Serioja și alți oameni care trăiesc în mine.
marți, 20 noiembrie 2012
Descriptio
acesta este satul unde nu se găsesc țigări.
oamenii vorbesc în slavonă bisericească
satul are vitrine înalte până la cer
oameni bărboși se cațără pe rafturi printre sticlele de vodkă și vata de zahăr
soarele apune undeva după vitrinele acestea uriașe
aerul e roșiatic are o dulceață de mort
toți suntem în siguranță
(așa scrie pe toate telegramele)
aici, pe raftul de sus, lângă steaua polară.
oamenii vorbesc în slavonă bisericească
satul are vitrine înalte până la cer
oameni bărboși se cațără pe rafturi printre sticlele de vodkă și vata de zahăr
soarele apune undeva după vitrinele acestea uriașe
aerul e roșiatic are o dulceață de mort
toți suntem în siguranță
(așa scrie pe toate telegramele)
aici, pe raftul de sus, lângă steaua polară.
Liniște pe strada Franceză
tu mă iubești pe mine
ca un om primitiv
palmele tale îmi strivesc coapsele
vii și pleci.
noaptea nu trece nimeni prin gangul ăsta, iubitule.
fac piruete prin zăpada murdară
iar sfârcurile mi se învinețesc de frig.
simt doar cum oasele mele de gheață
se sfărâmă.
ca un om primitiv
palmele tale îmi strivesc coapsele
vii și pleci.
noaptea nu trece nimeni prin gangul ăsta, iubitule.
fac piruete prin zăpada murdară
iar sfârcurile mi se învinețesc de frig.
simt doar cum oasele mele de gheață
se sfărâmă.
marți, 28 august 2012
Orașul drogurilor
poem-farsă
1.0 Lumină neagră. Fuck you
Tălpile noastre din piese de puzzle
lipite de soare. Tu o să mori
2.0 copilul meu este albastru, violet, crește în mine
secerători și femei vorbind toate limbile pământului
singură într-o mină de cărbune
cu picioarele desfăcute
suntprafulsuntnimeni
3.0 Aici apa curge peste mine fără să putrezesc
trupul meu - o prelungire a brațelor tale
imaginea părtunde un cuțit cu lama curbată
moleculele negre din vocea mea
mărșăluind
căzând
luminând
Rânjet
-scrisori. pisica de
Cheshire-
de data asta
am fost mai aproape de
mine
ar trebui să mă priveşti
acum
peste mine au pus pământul
nimănui
eu. trupul meu e de os.
tremur încet
luna ciuntă a lui
februarie
totul e aşa
cum trebuie să fie
aminteşte-ţi
aminteşte-ţi
peste mine au pus pământul
nimănui.
să te iubesc în răstimpul
dintre
fiecare mânecă
fiecare nasture pătrat
timpul dintre nasturi
înseamnă mai mult tu pe
centimetrul cub
turnul nu era ieri aici,
părul meu e de întuneric.
Film mut
eu- o prăbuşire în mine
implozii la marginea
Universului
soare rusesc printre
crengi
paşii mei pe strada goală
distanţa dintre paşii mei
înseamnă trecut
lumina îmi topeşte trupul
ochii mei sunt plini de
lumină de la miezul zilei
mi se lichefiază corpul de
dinăuntru
,,pământul de mijloc”
acum am toate cuvintele la
mine
mâinile mele miros a
moarte, numai a moarte
Crăciun în mijlocul verii, nu ne priviţi prin lupă
I
Vezi tu, când sciu asta mă aflu într-un soi de
interludiu între două feluri de moarte. Te rog, ajută-mă să mă opresc, nu mă
voi opri niciodată. Scânteierile mele nejustificate, pleacă! nu mă privi prin
acel geam străveziu, mâinile tale mirosind a tutun persan. Şterge acel soare
idecent din colţ. Uimirea ta sălbatecă
mă deranjează oarecum, aşadar să mergem. Zi-mi că ai luat bilete.
II
,,Negustorul sculându-se a
găsit aurul şi a numărat o dată şi de două ori; şi s-a aflat cu un zlot mai
mult”
(,,Cronicile româno-slave”)
Ea se contura slab în întuneric. ,,Ce aş putea
să-ţi spun? ” Oraşul se îndepărtează în viteză, văd printre şinele căii
ferate. ,,Eu şi cu tine- un arc voltaic” închise ea ochii. Apoi nimic, singurul
timp posibil, singurul timp potrivit. Mâinile ei se termină albe din imensul
necunoscut. Demult- dimineţi. Atunci au fost Doar dimineţi. Ceaţă, străzile
care se învârt în jurul casei tale, surâsul meu cu o singură soluţie. Îmi
scutur praful din ochi, luna lui Elul şi toate după aceea. Voi mă veţi alege
din zăpadă, o să mă înfăşuraţi în pături vechi.
III
Eu sunt mirarea şi dezgustul din ochii voştri.
Putred, scârnă, delir. Sunt zâmbetul din ziua de Roş Haşana. Degetul meu pe sticla geamului înseamnă
întotdeauna degetul meu în sticla geamului, îmi place să mor puţin fiindcă
vara, sâmbăta, voi fi foarte moartă şi îmi place asta. Tu eşti uşoară, tu ești
nimic îmi spune băiatul ce mă învârte prin aer şi pereţii devin rotunzi.
Alergarea pe drumul prăfos dimineaţa pe lângă o
baltă lungă şi infectă, picioarele mele cu tenişi înfloraţi împing drumul spre
înapoi. Dacă voi alerga îndeajuns de repede, ea va rămâne acolo.
Arbori
eu sunt o piatră
aruncată-ntr-o apă
toate lucrurile pe care le
fac
sunt lucrurile pe care
le-aş fi făcut vreodată
să te decupez în jurul
contrurului tău:
Svetlana are mere
Svetlana are mere
Svetlana are mere
te iubesc, Svetlana are
mere
o sută de Svetlane atârnă
din ceruri
se leagănă în bătaia
vântului
Abecedar rusesc
pe ea o iubesc
în răstimpul dintre litere
pe ea o iubesc
după ce uit
după ce arunc trupul
acesta
la gunoi.
toată viaţa mi s-a scurs
pe sub pleoape
ea e promisiunea unei
absenţe
eu o să te recit
ca pe un ,,Cântec despre
oastea lui Igor”
o să te duc
prin locuri fără nume
să rămâi aşa
ca înainte de mine
strada aceea din Moscova
noastră
ţi-o voi picta pe şira
spinării
sus o să scriu
plus infinit
Fiica Infernului
braţele tale
acoperite cu zăpadă
schimbarea se naşte între
noi
ca un copil mort
foarfecele
taie cuvintele obrajii
cerul gurii
forma trupului tău
în forma trupului meu
tu în metru antic
trupul meu se zbate
convulsiv
printre toate mâinile care
l-au atins
Celei ce trăieşte în statuie
picioarele nostre gonind
pe străzi
într-o fotografie tăiată
eu de pildă
duc în mine doi morţi şi
jumătate
suficient pentru o
după-amiază cu nisip
în februarie
tu- eşti urechile tale
şi gâtul de dedesubt
toate afişele
spun lucruri însemnate
pentru noi
eşti ochiul din ochiul
aparatului foto
râsul murdar al femeii de
stradă
copilul ei de după colţ
mă desfaci
difuz
sunt o păpuşă mare de
cârpe
şoptesc ,,tu doives entendre je t’aime”
A alerga
pământul din mine
mă îneacă ucide mă duce
spre
Ucraina Rusia capătul
lumii
oamenii se clatină
fusiformi
malul este indeclinabil
este terminaţia
tuturor oamenilor care nu
se prăbuşesc în mare
Adar pe sfârşite
imitaţia de apă
slinoasă de sub
picioarele noastre
sărută-mă.
ochii tuturor sunt
schelele
din faţa blocului
,,Cu ce este diferită
noaptea aceasta de toate celelalte nopţi?”
suntem teribil de
indecente
păcatul original însorit,
însorit
corpul tău de var stins
necartografiabil
e neonul care pâlpâie
rapid
suntem tu eu eu tu
nu valsez, nu falsez
pânză
eu mă simt alta decât
tine
în jurul tău
jocul. povestirea
rânduri rotunde
nu se termină
din corpul tău curg braţe
inima mea într-un ou
kinder
mă voi teme de toţi
oamenii care trăiesc în
mine
Abonați-vă la:
Postări (Atom)