I
Vezi tu, când sciu asta mă aflu într-un soi de
interludiu între două feluri de moarte. Te rog, ajută-mă să mă opresc, nu mă
voi opri niciodată. Scânteierile mele nejustificate, pleacă! nu mă privi prin
acel geam străveziu, mâinile tale mirosind a tutun persan. Şterge acel soare
idecent din colţ. Uimirea ta sălbatecă
mă deranjează oarecum, aşadar să mergem. Zi-mi că ai luat bilete.
II
,,Negustorul sculându-se a
găsit aurul şi a numărat o dată şi de două ori; şi s-a aflat cu un zlot mai
mult”
(,,Cronicile româno-slave”)
Ea se contura slab în întuneric. ,,Ce aş putea
să-ţi spun? ” Oraşul se îndepărtează în viteză, văd printre şinele căii
ferate. ,,Eu şi cu tine- un arc voltaic” închise ea ochii. Apoi nimic, singurul
timp posibil, singurul timp potrivit. Mâinile ei se termină albe din imensul
necunoscut. Demult- dimineţi. Atunci au fost Doar dimineţi. Ceaţă, străzile
care se învârt în jurul casei tale, surâsul meu cu o singură soluţie. Îmi
scutur praful din ochi, luna lui Elul şi toate după aceea. Voi mă veţi alege
din zăpadă, o să mă înfăşuraţi în pături vechi.
III
Eu sunt mirarea şi dezgustul din ochii voştri.
Putred, scârnă, delir. Sunt zâmbetul din ziua de Roş Haşana. Degetul meu pe sticla geamului înseamnă
întotdeauna degetul meu în sticla geamului, îmi place să mor puţin fiindcă
vara, sâmbăta, voi fi foarte moartă şi îmi place asta. Tu eşti uşoară, tu ești
nimic îmi spune băiatul ce mă învârte prin aer şi pereţii devin rotunzi.
Alergarea pe drumul prăfos dimineaţa pe lângă o
baltă lungă şi infectă, picioarele mele cu tenişi înfloraţi împing drumul spre
înapoi. Dacă voi alerga îndeajuns de repede, ea va rămâne acolo.
