Nu mi-aș fi dat
seama cum se potrivește Juno Reactor cu tumblr-urile porno, tiptilesele cosplay
și ferestrele goale deschise în Chrome în așteptarea a ceva ce va să vină. Îmi
dau seama de viața eternă a gif-ului în care tipul i-o bagă, ea geme artistic,
adânc probabil -nu putem auzi asta- , i-o scoate și, înapoi, cu mai multă forță.
Părul verde ce va să vină. Ada, care cu mâinile sigure îmi găurește pielea și
acoperă găurile cu piercing-uri, cum ai împodobi un brad de Crăciun. Nu am
colecționat nimic în copilărie, mă plictisea să mă țin de același lucru în
varii forme, nu înțeleg mania de acum, de a strânge oamenii în jurul meu, de
a-i achiziționa cumva. Cu Nix orgasmele succesive sunt ca baloane umplute cu
apă care se sparg brusc în interiorul meu. Hiro mă ține strâns de sâni mă
ridică și mă trage înspre el, până simt pe pielea mea pielea zbârcită și
fragilă a coaielor lui, mă doare, nu țip, las doar să mi se umezească pielea de
transpirație. Tuburile goale, de pastă
de dinți de atunci când eram săraci și ne spălam pe dinți cu sare, îți
amintești, dragul meu? Cam așa e acum relația asta. Ken, îi plăcea să se fută
cu mine de mai multe ori, nu obosea, rămâneam fără prezervative, nu mai era
deschis nicăieri la ora aia, cere de la vreun vecin, ziceam. În fiecare seară,
la el, spunându-i aceeași poveste am crezut întotdeauna că timpul nu trece, că repetiția fidelă, că așa
trebuie. Păpuși de lemn care se întorc în brațele mele doar trăgând o dată de
sfoara prin care le mânuiești. Tanti Jeni tot așa, oamenii păpuși de lemn, și sforile
și tot eu știu mai bine, și vodka, au poreclit-o Stalin, așa o știe satul. Tu
când intri în mine se strânge undeva în piept senzația de înduioșare, ca și cum
mi-ar veni să plâng la înmormântarea cuiva dar nu se cuvine, uite, nici rudele
nu plâng. Ai 40 de ani și ești pregătit să mă părăsești astăzi, vin vremuri
grele dragul meu, asta e o flușturatică fuge cu unul și altul, cine o să te
șteargă pe tine la cur când n-o să mai poți singur? Ichi, sunt tuburile stoarse
de pastă de dinți și senzația ta de descotorosire. O să fie bine după, o să
simți orgasmele cum se deschid în slow-motion ca floricele de porumb făcute la
microunde. Poate că o să ai norocul să fii futut așa cum îți place ție, luat și
tras, mușcat și supt, probabil vine dintr-o chestie de aia, că vrei să fii
dorit, chestii din copilărie and shit. Și noi și toți ne dăm seama că așa merge
acum: scroll down, refresh. Tu când intri în mine îmi dai senzația că n-ar
trebui să fie așa, știi cum se simte asta?
Lolita, Alice în Țara Minunilor, Stavroghin, Margarita, Azazello, Van, Gore Pirgu, Katiușa Maslova, Serioja și alți oameni care trăiesc în mine.
duminică, 4 mai 2014
Sâmbăta ce întotdeauna vine
După-amiaza înteagă, în genunchi, lustruind wc-ul emailat, devenind tot mai
alb. După-amiaza întreagă cu geamurile deschise simțind mirosul polenului
plutind pe bălți patru etaje mai jos la fel de înnecăcios ca siropul de brad și
tusea cu sânge care nu mai încetează. Mai devreme, pulpele lui albe, grotești
revărsându-se peste marginea tare a wc-ului. Apoi chiuveta, flegmele și părul
de pe podea. Mâncarea înnăbușindu-se lent în sosul gros, vaco. Atât de proastă
că nici măcar o ciorbă de miel. Și wc-ul înalt și chiuveta și toate lucrurile
cu margini tari și emailate spărgându-se în capul meu. De ce nu pleci, vacă
proastă, alcoolico? Diminețile în care soarele începe să lumineze de după burta
lui uriașă, palmele care lovesc fără să obosească până sub piele crapă
vinișoare subțiri, dacă te uiți mai atent arată ca pielița fructelor prea
coapte. Mama care șterge atent fiecare pată de noroi de pe botinele lui. Până
când cârpa se umple de noroi gros și el spune: e de ajuns. Aș vrea și eu o
bere. Nu, tu vrei nimic. Sub degete, cărămizile calde ale zidului încălzit de
soare. Psihiatra zâmbește, vă merge bine, da, și mă gândesc atunci la peștii
care îmi alunecă din mâini când îi spăl în chiuvetă sau când traduc
propozițiile în rusă și îmi zic uite scări. Niciodată însă la sacourile lui de
bărbat alb necăsătorit, sacourile negre din catifea reiată, niciodată la părul
de pe coaie, sau la țuica fiartă care persistă în aerul din jurul lui și te
face să crezi că s-a impregnat o murdărie. Ușa încuiată, astăzi dormi afară.
Nopțile lui grele de alcool, ceasul în care se învârt mecanismele mici, de oțel
fin, fă casa lună și așteaptă cu picioarele desfăcute, vin în juma de oră. În
dopul de la vodkă era un gândac, l-am spart între dinți și l-am scuipat, îl
vezi acolo, acum sărută-mă, bietul gregor samsa zic. Ție ți-au pus notele din
milă că maică-ta e profă și uite, să nu o faci prea tare de rușine, așa zicea
demult tanti jeni. El acum spune tu nu meriți notele, se vede că pe ochi
frumoși. Asta e un fel de incest. Au săpat și au tot săpat la un moment dat am
crezut că cel mai bine e să fac un fel de comodă cu multe sertare și să pun în
fiecare câte ceva separat din cum eram eu, să las să crească. Nu le-am spus
asta atunci, la nebuni, parcă nu o prea spun nici acum. Tu nu ai prieteni spune,
eu sunt singurul, ești așa că oamenii se uită și pleacă vezi ești un ulei pe
care berlioz lunecă și tramvaiul îi taie capul, oamenii se tem că o să vii în
casa lor și o să vrei să faci baie și o să te uite acolo, în cada plină cu apă
și o să te îneci, nu suferă morții, mori în altă parte, ții minte doar când
aveai 5 ani și te-a pus mă-ta pe o piatră în mijlocul apei și a spus așteaptă
și tu nu și ai alunecat în apă era verzuie și nu mai simțeai nimic, exact așa
mai târziu absintul. Pleacă, pleacă, nici eu nu am nevoie de morți în casă și
nici de sânge în baie, și nici de tine, eu nu te cresc.
non title
în ziua aceasta plină de ploaie și cenușă
vreau să îți mai spun că tristețea mea se afundă în lucruri și le impregnează
și toate lucrurile și apa au memoria vieților noastre
a efervescenței timpului în care
am stat cuibăriți unul într-altul
în spatele geamurilor învelite în prosoape
păstrând căldura
vreau să îți mai spun că astăzi, de paștele evreiesc
a răsărit luna sângerie tu încă dormi și departe
cerbii aleargă prin păduri. cum aș putea să îți spun
că în bisericuța aceea de lemn din satul meu îndepărtat
în fumul lumânărilor și peste ochii închiși ai tuturor
se presară o lumină albicioasă ca făina de oase și sticla pisată
și toți se curăță de păcat ca în ultimele zile ale unui veac
pleacă spre casele lor buimaci și goi, iar plânsetul copiilor nenăscuți
se aude în crânguri. am trăit atâta timp în interiorul tău.
am avut viață proprie întâi am fost
cea mai mică matrioșcă
de care nu ți-a prea păsat și
ai uitat de mine repede. în demoniada
oglinzilor paralele ce deformează grotesc lucrurile
matrioșca a crescut lemnul s-a întins ca tendoanele
uite-te la mine, uite, sunt cel mai frumos batic huțul
cu toate florile cusute pe el și acopăr creștetul unei femei moarte.
dar pentru mine și pentru tine moartea nu există
și într-o altă viață vom stăpâni peştii mării și păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul.
iar sufletul meu s-a făcut de fum și pașii mei s-au făcut bețe ascuțite
mi-am dezbrăcat toate hainele și aștept
ca durerea să se ducă odată cu ploaia.
ție îți spun, ascultă-mă ceea ce este legat prin foc
nu se dezleagă. sângele nostru s-a amestecat, dreapta ta este sub capul meu
și cu stânga îmi cuprinzi trupul ud.
atât mai vreau să îți spun, că marea nu poate stinge dragostea,
nici râurile nu pot s-o potolească
de-ar da cineva pentru iubire toate comorile casei sale
cu dispreţ ar fi respins acela.
știu că nu este nimic din ce aș putea să fac
nimic de folos
vreau însă să-mi mai trec o dată degetele prin buclele tale
de culoarea vinului revărsat și închegat
apoi mă voi afunda în patul adânc ca în sclipirile apei verzui
și voi visa veșnic toată viața noastră ce ar fi fost să fie.
vreau să îți mai spun că tristețea mea se afundă în lucruri și le impregnează
și toate lucrurile și apa au memoria vieților noastre
a efervescenței timpului în care
am stat cuibăriți unul într-altul
în spatele geamurilor învelite în prosoape
păstrând căldura
vreau să îți mai spun că astăzi, de paștele evreiesc
a răsărit luna sângerie tu încă dormi și departe
cerbii aleargă prin păduri. cum aș putea să îți spun
că în bisericuța aceea de lemn din satul meu îndepărtat
în fumul lumânărilor și peste ochii închiși ai tuturor
se presară o lumină albicioasă ca făina de oase și sticla pisată
și toți se curăță de păcat ca în ultimele zile ale unui veac
pleacă spre casele lor buimaci și goi, iar plânsetul copiilor nenăscuți
se aude în crânguri. am trăit atâta timp în interiorul tău.
am avut viață proprie întâi am fost
cea mai mică matrioșcă
de care nu ți-a prea păsat și
ai uitat de mine repede. în demoniada
oglinzilor paralele ce deformează grotesc lucrurile
matrioșca a crescut lemnul s-a întins ca tendoanele
uite-te la mine, uite, sunt cel mai frumos batic huțul
cu toate florile cusute pe el și acopăr creștetul unei femei moarte.
dar pentru mine și pentru tine moartea nu există
și într-o altă viață vom stăpâni peştii mării și păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul.
iar sufletul meu s-a făcut de fum și pașii mei s-au făcut bețe ascuțite
mi-am dezbrăcat toate hainele și aștept
ca durerea să se ducă odată cu ploaia.
ție îți spun, ascultă-mă ceea ce este legat prin foc
nu se dezleagă. sângele nostru s-a amestecat, dreapta ta este sub capul meu
și cu stânga îmi cuprinzi trupul ud.
atât mai vreau să îți spun, că marea nu poate stinge dragostea,
nici râurile nu pot s-o potolească
de-ar da cineva pentru iubire toate comorile casei sale
cu dispreţ ar fi respins acela.
știu că nu este nimic din ce aș putea să fac
nimic de folos
vreau însă să-mi mai trec o dată degetele prin buclele tale
de culoarea vinului revărsat și închegat
apoi mă voi afunda în patul adânc ca în sclipirile apei verzui
și voi visa veșnic toată viața noastră ce ar fi fost să fie.
încă o vizită la psihiatru
nu sunteți fericită nu-i așa
forțez zâmbetul ba da ba da uite sînt
știe că nu, totdeauna a știut că nu,
e hamsterul din mintea mea
e rețeta cu xanax două flacoane mari
se dizolvă în vodkă, vă rog să mă credeți
tot așa de distrusă eram și primăvara trecută mâncam
pâine cu oțet. totul e bine acum, mâncarea de cantină
halatul
din catifea ieftină
și nebunul cu care recitam mantre plimbându-ne pe holuri
tu erai ceva din afară, ca și coca-cola sau chipsurile
rare, o dată-de două ori pe săptămână
doamne, cabinetele lor cu poze de familie
de ce v-ați tăiat pe mâini? poate,
poate sunteți nefericită.
vă rămân urme să știți.
te-ai gândit vreodată boule că
uite corpul meu uite pielea de sub hainele ipocrite
e harta mentală a tuturor fricilor mele?
sâmbătă, 11 ianuarie 2014
A lumii cântu. ureche remix, ureche lipsă
cu jale. cu griji.
cumplită.
și primejdii
hicleană
viața este ață trăitoare.
supțire
în scurtă vreme
hicleană o, lume lume zilele trec cele ce trec
umbra de vară înșelătoare ca umbra.
nu mai vin. nici să-ntorc iarăși nu. trec.
ani cu roată
veacul desfrânat ca pielea și umbra
fug nici o poartă
vremile ca umbra umbra de vară nu le poate opri
răsturnate lucrurile lumii sunt. cumplite.
apa nu se oprește. umbra nu se oprește.
lumea răsturnată fără contenire acum nu se oprește
în umbră fum. visezi ce nu petrece
lumea cade se-nghite
cumplită.
și primejdii
hicleană
viața este ață trăitoare.
supțire
în scurtă vreme
hicleană o, lume lume zilele trec cele ce trec
umbra de vară înșelătoare ca umbra.
nu mai vin. nici să-ntorc iarăși nu. trec.
ani cu roată
veacul desfrânat ca pielea și umbra
fug nici o poartă
vremile ca umbra umbra de vară nu le poate opri
răsturnate lucrurile lumii sunt. cumplite.
apa nu se oprește. umbra nu se oprește.
lumea răsturnată fără contenire acum nu se oprește
în umbră fum. visezi ce nu petrece
lumea cade se-nghite
Abonați-vă la:
Postări (Atom)