nemișcare doi (ada și mașa)

tu încă lipsești. așa cum lipsesc oamenii din fotografiile de la cernobîl
în grădinițe copaci au început să crească din podele
au între ramuri jucăriile pe jumătate putrezite 
rămase. aștept. te recompun fragmentele mici ale pielii tale subțiri sunt
fragmente de evanghelii strălucind auriu sub apă
mașa se întinde pe umerii ursului și se uită-n zare
mașa își afundă mâinile în blana aspră a ursului
ei merg.
aștept în mintea mea
aștept în corpul meu
așteptarea este un melc mare ada
plutește în sângele meu
izbește-mi tâmpla de jucărie ada
de marginea closetului, izbește.
până crapă. acum vino înapoi. fii eu.
mașa scoate din urechea ursului un obiect strălucitor
îl privește în lumină și-l prinde în părul lung.
mă învârt în gol într-un parc de distracții ruginit
cernobîl străzile tale duc aerul morții
prin aerul morții plutesc foi rupte din cărțile de povești
zaicik în pantaloni scurți. ilia muromeț ridicând pământul.
ada așa îmi ridic eu inima cât de sus să o poți vedea
în pumnul strâns
și din inima mea curge lapte cu picături mici.

nemișcare unu.(tu, amma și mașa)

în depărtare nechează cai.
mai departe încă mama așteaptă de multă vreme zăpada
i se așează pe genunchii bătrâni.eu scriu cu degetul 
pe gresia de la baie aștept să se scurgă
toată apa din cadă
știu că la tine ninge mă lipesc cu sânii 
de cada rece aștept mănânc 
pâine cu usturoi cum îmi făceai tu demult însă nu
mă gândesc la nimic aștept. mă întind
iau ceva de sus acum cred că tendoanele
de la călcâie sunt făcute din elastic uite
aș putea să le tai să întind bucățile să le măsor
aștept. pielea
este pielea unei femei păcătoase știu
că pielea mea este hârtia unei bancnote
acum durerea.
îmi amintesc. durerea sună ca pânza sfâșiată
îmi amintesc. cum am zâmbit. cum am spus
aceasta nu este vina mea. aceasta este vina altora
și am deschis geamul. nu mă gândesc la nimic.
în depărtare aleargă cai iar mașa călătorește pe umerii ursului.
aici nimeni. prea multe pastile în casa aceasta.
cada e rece toată apa s-a scurs.
aștept. durerea
se aude ca dintr-o cameră alăturată.
în depărtare mașa întreabă când vom ajunge acasă
acasă e nicăieri mama așteaptă zăpada
se așează până sus
doar ochii mamei se văd din zăpadă
durerea este un animal
înnebunit mușcând din perete durerea
este mizeria pe care nu o poți scoate
din tine în depărtare
mașa cuprinde grumazul ursului închide încetișor ochii.

noi. ne. pe( ) noi ne. (înșine)

(ne) vom răzui
de pe oase dragostea iernile
delicat-chinezești
(ne) vom răzui
de pe oase corpurile
(s-au atins unul de altul) ca frunzele
plopilor înalți la urmă vor rămâne doar
schelete mici
șlefuite
arheologii peste câteva milenii
vor crede că în vremea noastră au trăit
elefanți pitici
crescând unul într-altul.

death row

ții minte iarna când am stat atât de mult pe banca din fața internatului părăsit încât

pantalonii mi s-au lipit de gheață și pielea mi s-a lipit de gheață și nu mă puteam ridica

eram cu o sticlă de vodkă în mână și îți explicam de ce tu însemni depărtarea

și când mă uit la tine văd o sută de svetlane atârnând din ceruri

tu țineai o pâine în brațe

parcă o apărai să nu intre frigul în ea voiai să ajungi cu pâinea acasă

între timp s-a făcut și noapte eu îți spuneam că o să vină dezghețul cel mare și pâinea o să se ude

apoi or să o mănânce viermii iar apoi va veni și vara și or să roadă șoarecii ce-a mai rămas din ea

or să roadă șoarecii în liniștea casei tale scrisorile mele

“adocika, adova docika.” nu am putut să îți vorbesc cuvintele ieșeau din mine forfecate înjumătățite nerușinate fără să se oprească ți se rostogoleau pe corp ca niște bile roșii

șorecii or să tot roadă chinuind bârnele groase din pod care vor scârțâi prelung și continuu

ți-am scris fiindcă nu am putut altfel. cum aș fi putut să îți vorbesc despre strălucirea palidă

a cerceilor tăi înainte de crăciunul când ți-am adus brad. când pe chipul tău somnul era o ceață

și în casă era atât de frig că gheața acoperise geamurile până sus

ore întregi în brațele mele auzind când și când bătăile inimii tale și bătăile orologiului

soarele la răsărit. ada lumina cade pe părul tău perpendicular iar părul tău pare că e jar încins

întinsă în pat parcă sub zăpadă translucidă vineție zâmbești prin somn și nu ești moartă

soarele la amiază. ochii tăi sunt doi calcani.

soare la asfințit. prin porii pielii vodka își face deja loc sticle mici de vodkă aproape de jucărie

ascunse în sertare ascunse în buzunarele paltoanelor pe care mama ta nu le poartă decât  iarna

cu nasul lipit de geam vezi toplița mâloasă plină de mătasea-broaștei seamnănă cu o burtă caldă de crocodil

vezi, de asta au numit-o toplița, tioplîi în rusă înseamnă călduț spune după mine tioplîi, tioplîi

și ace mici calde ne înțeapă plăcut pielea și mai plăcut să știi că ceva acolo afară mai este

 viu la fel ca vodka încolăcindu-se în ghemuri  pui de șarpe în burtă iar eu am impresia că la tine în casă sunt mai multe uși decât încăperi pe oricare dintre uși poate intra un străin poate aprinde lumina alteori am senzația că în fiecare cameră a casei te afli tu făcând balet iar în pod este un iad dezafectat temporar

Song for the Purple-Headed Warrior

în așternuturi se crăpa de ziuă erai noaptea

ce se strângea în tine în foi subțiri de indigo atingeam pielea

apăsam pielea era caldă era lumina unei veioze

eu cu ochii încă închiși ai zvâcnit o dată și

încă o dată îți auzeam gemetele

de undeva din depărtare cum penisul tău

crește ca un copil în mâinile mele tremură ca bolnavii de Parkinson

îl simțeam în podul palmei mai fin decât sporii ciupercilor otrăvitoare

îmi mișcam degetele tot mai febril ca la jocuri video când vrei să ajungi la final

îți controlezi personajul zâmbetul frica îl poți face să sară în gol să

tresară să gâfâie să lupte să moară

cu zâmbetul primului luptător care intră în cetate

să  violeze fecioarele și copiii.

într-o lume inversă

îmi ascult respirațiile ca și cum nu ar fi ale mele

lumina cade în fâșii subțiri prin perdelele lungi

praful se filtrează încet plutește spre podea praful

se desprinde din tavan atâta liniște

 încât putem auzi cum pășesc oamenii pe stradă dar

nu pășește nimeni. ceaiul se răcește în bolurile subțiri

cu timpul ceaiul se umple de spori verzui

lumina se împuținează lumina crește

ca un copil în pântecul mamei sale

praful cade chiar și atunci când nu îl putem vedea noi

facem dragoste ca melcii ani  întregi lipiți unul de altul

vedem cum  marte se rotește în jurul axei sale iar și iar

ca un iepure de martie care și-a pierdut mănușile

i'm a toy

mă văd o gheișă în chimono

obi-ul înfășurat în jurul mijlocului

un cadou frumos împachetat în valuri

de mătase scumpă sub care

corpul meu tremură alb de nerăbdare și dorință

atât de imperceptibil

pot vedea cum se lipește aburul de ferestre

trupul meu e mic e făcut din plastic

e de jucărie așa cum stau întinsă ochii

mi se închid ca la păpușile stricate în mine

așchii de lemn de cireș

îmi străpung venele

                                            

sunt undeva sub această piele plutind haotic

zeppelin rămas singur într-un atac

aerian

& în același timp mă simt atât de udă

doar la gândul că m-ai putea ține ușor

cu mâna de ceafă în timp ce mâna

cealaltă îmi depărtează picioarele &

îți plimbi degetele tandru violent rapid

slowmotion mi-ai picura pe spatele arcuit

ceară fierbinte

-la gândul acesta brațele mele tresar-

podeaua de sticlă din clădirea de sticlă

cu multe etaje

se ridică prin tălpile noaste și urcăm

cu tot cu încăpere până sus

pe marginea clădirii

chimonoul se desfășoară ca un steag

orice mișcare înseamnă două victime

ale unei interminabile căderi în

gol

dogs cats and rats

furia care crește în sângele meu îmi îngroașă venele de pe gât

furia cu care apăs seringa tot mai adânc în sprânceană

până iese pe partea cealaltă și brusc o zvâcnire

ca și cum un fir s-ar fi desprins din tabloul electric apoi împietrirea

ochiul drept îmi rămâne deschis pentru totdeauna jumătate de gură

rânjită în scârbă izbesc

cu bocancii în coșurile de gunoi goale gunoiul sună a moarte prin aer

zboară și se izbesc surd peronul corpuri lovite de metrou furia

mă face prea îngustă simt nevoia să iau un cuțit să îl răsucesc în vagin

de mai multe ori până când voi putea să

adulmec furia cu prudența câinilor care se adulmecă  unul pe altul

înainte de a se sfâșia furia are mirosul sângelui

furia cu care strâng penisul acestui bărbat în timp ce gâfâie

și îmi lipesc buzele fața i se luminează

înfig dinții carnea tare zvâcnește el  își zăngăne cătușele

totul devine fluid îmi plimb fericită căpșorul penisului prin gură

firișoare de sânge și spermă mi se preling pe gât

venele încă pulsează izbesc ușa

& îl scuip în farfuriora pisicii cu pui din fața blocului

what sorry means

dezamăgirea când goală lângă un tip mișto

bagi două dește în pizdă și le lingi porno și

ai gustul ăla de fier cu sare mizeră

ca în copilărie când te  lingeai printre barele porții de metal ruginit

cu puțulică de la 7B

îți dai seama că de fapt ți-a venit ciclul îți iei fața în palme

îți lași dungi de sânge de la frunte și pân’ la buze

imaginea capătă fisuri fine când ăla trântește ușa dezgustat

apoi bucățile de imagine lunecă unsuros una peste cealaltă se încalecă

se fut ca muștele pe creierul tău

văd succesiv ziua de ieri luna de mai din 2007 sâmbăta aia

când i-ai folosit cămașa drept cârpă de șters pe jos râdea

un rânjet paralizat pe mecla lui albă ca un cur de scoțian

văd homeless-ul care te măsoară ca pe-o bucată de brânză

te adulmecă te observă apare mai puțin cocoșat aruncă chiștocul

își netezește haina cu trei dește de jeg și întreabă cât de senin poate:

-Vrei să fii soția mea?

aș spune da, însă coarde metalice îmi strâng pieptul ca un pește

adormit în plasa pescarului

văd aievea  ziua de shabat când am venit într-o vizită și n-am mai plecat vreo câteva luni

imaginile se izbesc unele de altele ca niște plute de lemn

îmi las capul în jos până când părul meu se amestecă cu părul pubian

îmi apăs cu putere buzele și sorb tot sângele până nu se mai prelinge nicio picătură

îl țin în gură și parcă tremură

Blue-footed bird

lipitori pe pielea roșiatică a penisului tău

țipete în surdină ascuțite scurte păsări africane

în sezonul de împerechere

lipitorile urcă încet ca  melasa ce umple paharul

în dinții mei degetele de la  picioarele tale

lipitorile se adună calde pulsânde îți înghit penisul în genunchi

mă las peste tine atât de ușor atât de încet ca și cum aș merge pe vată

cu bucuria de sticlă strălucitoare în ochi

simt cum penisul tău îmi intră între coapsele înguste

lipitorile mușcă din mine lipitorile mă iubesc în carnea mea

în sângele meu ești inert

inert de parcă ai fi umplut cu fân uscat.

L.ullaby for a jellyfish

în fiecare dimineață de luni a săptămânii tot mai întuneric

nopțile australe mestecă soarele firmitură cu firmitură

sticle de plastic pocnesc în răstimpuri

eu tresărind tu nu te miști în somn

tălpile mele ude lipăind pe gresie

zgomotul difuz corpul meu gol se oglindește lomo

în cioburile de oglindă lipite pe hol

furnici electrice furnici albastre urcă pe coloana mea vertebrală

tu tresari în somn

eu nu ca o iederă nu ca o broască

îți mângâi corpul alb din cearșafurile mototolite

nu ca o durere nu ca o tristețe

gemetele tale în prima lumină a dimineții

intermitente gâfâite tânguitoare

zvârcolirea violentă a șoldurilor

pe care le apăs cu fruntea mea rece

gura mea deschisă este un pește care se sufocă se zbate

apoi simt lumina albă cleioasă a dimineții

pe obrajii mei

first. cum on my chest

începutul, o căldură dureroasă între coapse

atinge-mă. atinge-mă acolo, mai sus da

înțepături aspre nu ca atunci când stai călare pe o creangă de măr sălbatic

și simți boarea căldicică și umedă a vântului

prin materialul subțire al chiloților

”așa. pune-ți tălpile pe umerii mei”

-senzația că pășești pe nisip uscat

și iarba înaltă îți gâdilă pulpele-

”nu o să te doară.” nu te doare. ești rusoaică.

ochii închiși și genele care se zbat imperceptibil

gâtul lui care mirosea a lapte proaspăt

dinții mei încleștați aproape pocnesc

”stai. iubita. puțin. încă puțin”

strigătul acela când gheața se sparge

în jurul corpului meu se cască o copcă cu marginile tăioase

pielea mea oasele mele limba mea pizda mea

se cufundă brusc în apa înghețată

durerea în umerii încordați în genunchii din tavan

înainte. înapoi. ca și cum ți-ar trage și împinge corpul prin gheața zgrunțuroasă

atinge-mă. atinge-mă de parcă aș fi scuturată de friguri

de parcă m-ai urî cel mai mult pe lumea asta

acum atinge-mă de parcă aș fi sora ta.

ziua ta de ieri.

Bucharest is the new Babylon

nimic nu se compară cu mirosul de mâl și de carne putredă

ce adie dinspre dâmbovița

cu straturile de jeg de pe clădirile vechi

acoperite de graffiti

,,este să nu ne mișcăm acum cel mai înțelept pas de făcut,, scrie la victoriei

sau ,,primește-l pe isus în tine,, pe undeva pe lângă panic

nimic nu se compară cu

bărbosul care trage cu poftă dintr-un joint

și te spargi odată cu el

sau cu pocnetul sec al dinților de asfalt

când un copil se împiedică de bordură

mai intens chiar

atunci când un necunoscut îți pune fulgerător mâna pe cur în tramvai

și apoi dispare

și-i vezi doar umărul gecii rupte

tu simți doar o zvâcnire în burtă

un orgasm scurt ca o scrâșnire de roți

sau când te balansezi odată cu taximetristul nebun care face slalom

printre alți taximetriști nebuni și tramvaie

așa cum a văzut el în need for speed

mici buline de sudoare îți apar pe frunte și pe brațe

cu o groază spre tristețe&resemnare

ca atunci când îți fumezi ultima țigară din pachet

firește, n-ai bani de altul

nimic nu se compară cu umerii trandafirii ai fetelor

cu buclele și mătăsurile travestiților

cu ceața fumului de narghilea

plutind pe străduțele de la Curtea Veche

cu inconfundabilul fieeeeer veeeechi, fieeeer veeeechi luăăăăăm

când vezi la un colț o ceată de pirande agitându-și fustele

croncănind ceva în graiul lor

și ți se dilată urechile fiindcă ai vrea să înțelegi ce spun

să nu uităm serile când ți se pierd umerii în fumul bodegilor

cobori trepte pline de urină și vomă simțind Noul Infern

după primele zece beri încă îți pasă parcă

cine e gagica ce roiește în jurul tău

sau cine dracu e ăla care te trage la budă agitând o punguță cu praf alb

dar după te amesteci, trupurile se strâng unul în altul într-un malaxor uriaș

devenind unul singur, o hidră cu sute de capete

dimineața uscăciunea străzilor e parcă uscăciunea din gura ta

și-n urmă, la periferii urlă câinii comunitari

îți freci palmele de-un zid să simți la dracu ceva

că trăiești, că nu s-a scurs încă tot sângele din tine

și sângele-ți pulsează-n urechi

simți praful Bucureștiului o fină și permanentă peliculă

ca praful colorat de pe aripile fluturilor

iubești toate astea mai mult decât pe mă-ta sau

colecția de opere complete Dostoievski

pentru că asta e viața adevărată

realitatea brută care

te penetrează prin toate orificiile

te revendică

te seduce și apoi te fute-n gură.

swedish touch

au numărat nasturi până înspre zori
au simțit cum vodka din halbe le amorțește mușchii feței
ochii lor înfundați în craniu
albicioși ca ai peștilor în putrefacție
alunecau peste ziarele de pe pereți
atunci ai întins mâna și
mi-ai acoperit sânii cu pânza neagră
ca să nu se mai oglindească în mine zăpezile
în vremea aceea prin tine zburau gâștele sălbatice
și fiordurile se spărgeau cu spume albe
de trupul meu.
ei încă beau vodka din halbe
și ne-au privit multă vreme cu ochii lor de sticlă
cu îndârjirea cu care gâștele se grăbesc spre laponia.

no title

pe lângă mine trec autobuzele grele
ca niște mamuți
căldura, un bloc compact de metal
prima cișmea era la kogălniceanu
iar în loc de apă curgea vin roșu
pesemne că iar se plimbă gizăs ăsta hai-hui pe străzi
deghizat într-un vagabond rasta
l-am mai văzut o dată la romană
pe atunci tăiam grăbită mulțimea asemeni unui pește-sabie
și-mi ruginise părul
și hainele-mi erau calde
târăsc curelele sandalelor prin praf
și autobuze trec, încă trec

russet mornin

leonard uite. aceasta este dragostea

care ne locuiește ca pe niște case în paragină

dragostea ca și cum șerpii încolăciți pe

bârnele de cireș ar

putea simți penumbra

de culoarea vinului

rose din sticlele fragile

dragostea vioaie ca pașii

unei femei din secolul trecut răsunetul

ritmic al divanelor

clinchetul candelabrelor

atât de fericiți. atât/

dragostea locuiește în clavicula mea dreaptă.

Prăbușirea clădirilor noi

lumina aceasta caldă
când îți văd părul de la tâmple
de culoarea peștilor de sub pietre
sub ochii tăi închiși
algele se mișcă înainte și înapoi
în părul nimfetelor
adormite pe plajă la reflux
lumina aceasta
sub care tresari în somn
și pe umărul tău drept
umărul tău stâng
piatră peste piatră
Babilonul.

Mânca viața pe moarte

uită toate serile
diminețile sau după-amiezile
și chiloții mei albaștri
mecca noastră de alcoolici pierduți.
murim uscați de alcool
ca muștele prinse iarna între două geamuri
frigul face ca noi doi
să ne strângem atât de tare
unul în altul
ca și cum ne-am iubi
ca și cum
te-aș putea înfășura cu părul meu