vineri, 15 noiembrie 2013

death row

ții minte iarna când am stat atât de mult pe banca din fața internatului părăsit încât
pantalonii mi s-au lipit de gheață și pielea mi s-a lipit de gheață și nu mă puteam ridica
eram cu o sticlă de vodkă în mână și îți explicam de ce tu însemni depărtarea
și când mă uit la tine văd o sută de svetlane atârnând din ceruri
tu țineai o pâine în brațe
parcă o apărai să nu intre frigul în ea voiai să ajungi cu pâinea acasă
între timp s-a făcut și noapte eu îți spuneam că o să vină dezghețul cel mare și pâinea o să se ude
apoi or să o mănânce viermii iar apoi va veni și vara și or să roadă șoarecii ce-a mai rămas din ea
or să roadă șoarecii în liniștea casei tale scrisorile mele
adocika, adova docika.” nu am putut să îți vorbesc cuvintele ieșeau din mine forfecate înjumătățite nerușinate fără să se oprească ți se rostogoleau pe corp ca niște bile roșii
șorecii or să tot roadă chinuind bârnele groase din pod care vor scârțâi prelung și continuu
ți-am scris fiindcă nu am putut altfel. cum aș fi putut să îți vorbesc despre strălucirea palidă
a cerceilor tăi înainte de crăciunul când ți-am adus brad. când pe chipul tău somnul era o ceață
și în casă era atât de frig că gheața acoperise geamurile până sus
ore întregi în brațele mele auzind când și când bătăile inimii tale și bătăile orologiului
soarele la răsărit. ada lumina cade pe părul tău perpendicular iar părul tău pare că e jar încins
întinsă în pat parcă sub zăpadă translucidă vineție zâmbești prin somn și nu ești moartă
soarele la amiază. ochii tăi sunt doi calcani.
soare la asfințit. prin porii pielii vodka își face deja loc sticle mici de vodkă aproape de jucărie
ascunse în sertare ascunse în buzunarele paltoanelor pe care mama ta nu le poartă decât  iarna
cu nasul lipit de geam vezi toplița mâloasă plină de mătasea-broaștei seamnănă cu o burtă caldă de crocodil
vezi, de asta au numit-o toplița, tioplîi în rusă înseamnă călduț spune după mine tioplîi, tioplîi
și ace mici calde ne înțeapă plăcut pielea și mai plăcut să știi că ceva acolo afară mai este
 viu la fel ca vodka încolăcindu-se în ghemuri  pui de șarpe în burtă iar eu am impresia că la tine în casă sunt mai multe uși decât încăperi pe oricare dintre uși poate intra un străin poate aprinde lumina alteori am senzația că în fiecare cameră a casei te afli tu făcând balet iar în pod este un iad dezafectat temporar




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu