în fiecare dimineață de luni a săptămânii tot mai întuneric
nopțile australe mestecă soarele firmitură cu firmitură
sticle de plastic pocnesc în răstimpuri
eu tresărind tu nu te miști în somn
tălpile mele ude lipăind pe gresie
zgomotul difuz corpul meu gol se oglindește lomo
în cioburile de oglindă lipite pe hol
furnici electrice furnici albastre urcă pe coloana mea vertebrală
tu tresari în somn
eu nu ca o iederă nu ca o broască
îți mângâi corpul alb din cearșafurile mototolite
nu ca o durere nu ca o tristețe
gemetele tale în prima lumină a dimineții
intermitente gâfâite tânguitoare
zvârcolirea violentă a șoldurilor
pe care le apăs cu fruntea mea rece
gura mea deschisă este un pește care se sufocă se zbate
apoi simt lumina albă cleioasă a dimineții
pe obrajii mei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu