marți, 28 august 2012

Crăciun în mijlocul verii, nu ne priviţi prin lupă


I
Vezi tu, când sciu asta mă aflu într-un soi de interludiu între două feluri de moarte. Te rog, ajută-mă să mă opresc, nu mă voi opri niciodată. Scânteierile mele nejustificate, pleacă! nu mă privi prin acel geam străveziu, mâinile tale mirosind a tutun persan. Şterge acel soare idecent din colţ. Uimirea ta  sălbatecă mă deranjează oarecum, aşadar să mergem. Zi-mi că ai luat bilete.

II
,,Negustorul sculându-se a găsit aurul şi a numărat o dată şi de două ori; şi s-a aflat cu un zlot mai mult”
(,,Cronicile româno-slave”)

Ea se contura slab în întuneric. ,,Ce aş putea să-ţi spun? ” Oraşul se îndepărtează în viteză, văd printre şinele căii ferate. ,,Eu şi cu tine- un arc voltaic” închise ea ochii. Apoi nimic, singurul timp posibil, singurul timp potrivit. Mâinile ei se termină albe din imensul necunoscut. Demult- dimineţi. Atunci au fost Doar dimineţi. Ceaţă, străzile care se învârt în jurul casei tale, surâsul meu cu o singură soluţie. Îmi scutur praful din ochi, luna lui Elul şi toate după aceea. Voi mă veţi alege din zăpadă, o să mă înfăşuraţi în pături vechi.

III

Eu sunt mirarea şi dezgustul din ochii voştri. Putred, scârnă, delir. Sunt zâmbetul din ziua de Roş Haşana.  Degetul meu pe sticla geamului înseamnă întotdeauna degetul meu în sticla geamului, îmi place să mor puţin fiindcă vara, sâmbăta, voi fi foarte moartă şi îmi place asta. Tu eşti uşoară, tu ești nimic îmi spune băiatul ce mă învârte prin aer şi pereţii devin rotunzi.
Alergarea pe drumul prăfos dimineaţa pe lângă o baltă lungă şi infectă, picioarele mele cu tenişi înfloraţi împing drumul spre înapoi. Dacă voi alerga îndeajuns de repede, ea va rămâne acolo.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu