nemișcare doi (ada și mașa)

tu încă lipsești. așa cum lipsesc oamenii din fotografiile de la cernobîl
în grădinițe copaci au început să crească din podele
au între ramuri jucăriile pe jumătate putrezite 
rămase. aștept. te recompun fragmentele mici ale pielii tale subțiri sunt
fragmente de evanghelii strălucind auriu sub apă
mașa se întinde pe umerii ursului și se uită-n zare
mașa își afundă mâinile în blana aspră a ursului
ei merg.
aștept în mintea mea
aștept în corpul meu
așteptarea este un melc mare ada
plutește în sângele meu
izbește-mi tâmpla de jucărie ada
de marginea closetului, izbește.
până crapă. acum vino înapoi. fii eu.
mașa scoate din urechea ursului un obiect strălucitor
îl privește în lumină și-l prinde în părul lung.
mă învârt în gol într-un parc de distracții ruginit
cernobîl străzile tale duc aerul morții
prin aerul morții plutesc foi rupte din cărțile de povești
zaicik în pantaloni scurți. ilia muromeț ridicând pământul.
ada așa îmi ridic eu inima cât de sus să o poți vedea
în pumnul strâns
și din inima mea curge lapte cu picături mici.