nemișcare doi (ada și mașa)

tu încă lipsești. așa cum lipsesc oamenii din fotografiile de la cernobîl
în grădinițe copaci au început să crească din podele
au între ramuri jucăriile pe jumătate putrezite 
rămase. aștept. te recompun fragmentele mici ale pielii tale subțiri sunt
fragmente de evanghelii strălucind auriu sub apă
mașa se întinde pe umerii ursului și se uită-n zare
mașa își afundă mâinile în blana aspră a ursului
ei merg.
aștept în mintea mea
aștept în corpul meu
așteptarea este un melc mare ada
plutește în sângele meu
izbește-mi tâmpla de jucărie ada
de marginea closetului, izbește.
până crapă. acum vino înapoi. fii eu.
mașa scoate din urechea ursului un obiect strălucitor
îl privește în lumină și-l prinde în părul lung.
mă învârt în gol într-un parc de distracții ruginit
cernobîl străzile tale duc aerul morții
prin aerul morții plutesc foi rupte din cărțile de povești
zaicik în pantaloni scurți. ilia muromeț ridicând pământul.
ada așa îmi ridic eu inima cât de sus să o poți vedea
în pumnul strâns
și din inima mea curge lapte cu picături mici.

nemișcare unu.(tu, amma și mașa)

în depărtare nechează cai.
mai departe încă mama așteaptă de multă vreme zăpada
i se așează pe genunchii bătrâni.eu scriu cu degetul 
pe gresia de la baie aștept să se scurgă
toată apa din cadă
știu că la tine ninge mă lipesc cu sânii 
de cada rece aștept mănânc 
pâine cu usturoi cum îmi făceai tu demult însă nu
mă gândesc la nimic aștept. mă întind
iau ceva de sus acum cred că tendoanele
de la călcâie sunt făcute din elastic uite
aș putea să le tai să întind bucățile să le măsor
aștept. pielea
este pielea unei femei păcătoase știu
că pielea mea este hârtia unei bancnote
acum durerea.
îmi amintesc. durerea sună ca pânza sfâșiată
îmi amintesc. cum am zâmbit. cum am spus
aceasta nu este vina mea. aceasta este vina altora
și am deschis geamul. nu mă gândesc la nimic.
în depărtare aleargă cai iar mașa călătorește pe umerii ursului.
aici nimeni. prea multe pastile în casa aceasta.
cada e rece toată apa s-a scurs.
aștept. durerea
se aude ca dintr-o cameră alăturată.
în depărtare mașa întreabă când vom ajunge acasă
acasă e nicăieri mama așteaptă zăpada
se așează până sus
doar ochii mamei se văd din zăpadă
durerea este un animal
înnebunit mușcând din perete durerea
este mizeria pe care nu o poți scoate
din tine în depărtare
mașa cuprinde grumazul ursului închide încetișor ochii.

noi. ne. pe( ) noi ne. (înșine)

(ne) vom răzui
de pe oase dragostea iernile
delicat-chinezești
(ne) vom răzui
de pe oase corpurile
(s-au atins unul de altul) ca frunzele
plopilor înalți la urmă vor rămâne doar
schelete mici
șlefuite
arheologii peste câteva milenii
vor crede că în vremea noastră au trăit
elefanți pitici
crescând unul într-altul.

death row

ții minte iarna când am stat atât de mult pe banca din fața internatului părăsit încât

pantalonii mi s-au lipit de gheață și pielea mi s-a lipit de gheață și nu mă puteam ridica

eram cu o sticlă de vodkă în mână și îți explicam de ce tu însemni depărtarea

și când mă uit la tine văd o sută de svetlane atârnând din ceruri

tu țineai o pâine în brațe

parcă o apărai să nu intre frigul în ea voiai să ajungi cu pâinea acasă

între timp s-a făcut și noapte eu îți spuneam că o să vină dezghețul cel mare și pâinea o să se ude

apoi or să o mănânce viermii iar apoi va veni și vara și or să roadă șoarecii ce-a mai rămas din ea

or să roadă șoarecii în liniștea casei tale scrisorile mele

“adocika, adova docika.” nu am putut să îți vorbesc cuvintele ieșeau din mine forfecate înjumătățite nerușinate fără să se oprească ți se rostogoleau pe corp ca niște bile roșii

șorecii or să tot roadă chinuind bârnele groase din pod care vor scârțâi prelung și continuu

ți-am scris fiindcă nu am putut altfel. cum aș fi putut să îți vorbesc despre strălucirea palidă

a cerceilor tăi înainte de crăciunul când ți-am adus brad. când pe chipul tău somnul era o ceață

și în casă era atât de frig că gheața acoperise geamurile până sus

ore întregi în brațele mele auzind când și când bătăile inimii tale și bătăile orologiului

soarele la răsărit. ada lumina cade pe părul tău perpendicular iar părul tău pare că e jar încins

întinsă în pat parcă sub zăpadă translucidă vineție zâmbești prin somn și nu ești moartă

soarele la amiază. ochii tăi sunt doi calcani.

soare la asfințit. prin porii pielii vodka își face deja loc sticle mici de vodkă aproape de jucărie

ascunse în sertare ascunse în buzunarele paltoanelor pe care mama ta nu le poartă decât  iarna

cu nasul lipit de geam vezi toplița mâloasă plină de mătasea-broaștei seamnănă cu o burtă caldă de crocodil

vezi, de asta au numit-o toplița, tioplîi în rusă înseamnă călduț spune după mine tioplîi, tioplîi

și ace mici calde ne înțeapă plăcut pielea și mai plăcut să știi că ceva acolo afară mai este

 viu la fel ca vodka încolăcindu-se în ghemuri  pui de șarpe în burtă iar eu am impresia că la tine în casă sunt mai multe uși decât încăperi pe oricare dintre uși poate intra un străin poate aprinde lumina alteori am senzația că în fiecare cameră a casei te afli tu făcând balet iar în pod este un iad dezafectat temporar

Song for the Purple-Headed Warrior

în așternuturi se crăpa de ziuă erai noaptea

ce se strângea în tine în foi subțiri de indigo atingeam pielea

apăsam pielea era caldă era lumina unei veioze

eu cu ochii încă închiși ai zvâcnit o dată și

încă o dată îți auzeam gemetele

de undeva din depărtare cum penisul tău

crește ca un copil în mâinile mele tremură ca bolnavii de Parkinson

îl simțeam în podul palmei mai fin decât sporii ciupercilor otrăvitoare

îmi mișcam degetele tot mai febril ca la jocuri video când vrei să ajungi la final

îți controlezi personajul zâmbetul frica îl poți face să sară în gol să

tresară să gâfâie să lupte să moară

cu zâmbetul primului luptător care intră în cetate

să  violeze fecioarele și copiii.

într-o lume inversă

îmi ascult respirațiile ca și cum nu ar fi ale mele

lumina cade în fâșii subțiri prin perdelele lungi

praful se filtrează încet plutește spre podea praful

se desprinde din tavan atâta liniște

 încât putem auzi cum pășesc oamenii pe stradă dar

nu pășește nimeni. ceaiul se răcește în bolurile subțiri

cu timpul ceaiul se umple de spori verzui

lumina se împuținează lumina crește

ca un copil în pântecul mamei sale

praful cade chiar și atunci când nu îl putem vedea noi

facem dragoste ca melcii ani  întregi lipiți unul de altul

vedem cum  marte se rotește în jurul axei sale iar și iar

ca un iepure de martie care și-a pierdut mănușile

i'm a toy

mă văd o gheișă în chimono

obi-ul înfășurat în jurul mijlocului

un cadou frumos împachetat în valuri

de mătase scumpă sub care

corpul meu tremură alb de nerăbdare și dorință

atât de imperceptibil

pot vedea cum se lipește aburul de ferestre

trupul meu e mic e făcut din plastic

e de jucărie așa cum stau întinsă ochii

mi se închid ca la păpușile stricate în mine

așchii de lemn de cireș

îmi străpung venele

                                            

sunt undeva sub această piele plutind haotic

zeppelin rămas singur într-un atac

aerian

& în același timp mă simt atât de udă

doar la gândul că m-ai putea ține ușor

cu mâna de ceafă în timp ce mâna

cealaltă îmi depărtează picioarele &

îți plimbi degetele tandru violent rapid

slowmotion mi-ai picura pe spatele arcuit

ceară fierbinte

-la gândul acesta brațele mele tresar-

podeaua de sticlă din clădirea de sticlă

cu multe etaje

se ridică prin tălpile noaste și urcăm

cu tot cu încăpere până sus

pe marginea clădirii

chimonoul se desfășoară ca un steag

orice mișcare înseamnă două victime

ale unei interminabile căderi în

gol